Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge, folosindu-se numai mâinile. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul.

Este un sport relativ tânăr, apărând în Europa la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Originile lui sunt însă mult mai îndepărtate și pot fi găsite în unele jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la începutul secolului XIX. În toate variantele lui, jocul de handbal a apărut mai întâi în școli, în scopuri didactice, rod al imaginației creatoare a unor eminenți profesori de educație fizică. Părintele handbalului modern este considerat a fi profesorul german de educație fizică Carl (sau Karl) Schelenz, care a introdus reguli și care a folosit un teren de aceeași mărime cu cel de fotbal. Pe atunci o echipă avea 11 jucători.

În România handbalul a pătruns prin “filiera germană” în anii 1920 – 1921, imediat după lansarea lui oficială la Berlin în anul 1919 de către profesorul Karl Schelentz. Atunci un mic grup de  profesori de educație fizică din Ardeal, de la Sibiu, Bistrița și Brasov, unii cu studii superioare de  specialitate în Germania, au fost invitați de rectorul facultății din Berlin și de fostul lor profesor de  atletism Karl Schelentz să asiste la marile serbări sportive tradiționale cu ocazia sfârșitului de an școlar, abia reluate după război. Cu această ocazie, profesorii noștri au asistat și la o serie de meciuri din marea  competiție “Cupa Germaniei”  – aflată la prima ediție  – cu o participare extraordinară: 10  echipe masculine, 4 feminine și 4 de juniori.

Întorși în țară și entuziasmați de virtuțile acestui sport, l-au introdus imediat în orele de educație fizică din școlile în care predau. În 1921 încep deja meciurile inter-clase în școli, la Sibiu, chiar pe stadionul central, iar din 1922 putem vorbi de primele jocuri inter-orașe cu echipe formate din elevi, dar și câțiva  absolvenți și chiar profesorii acestora.

Promotorul acestor acțiuni și cel pe care putem să-l numim “părintele” handbalului din  Romania a fost profesorul  Wilhelm Binder, titularul catedrei de educație fizică de la Liceul Brukenthal din Sibiu, care l-a introdus ca disciplină obligatorie în școală, imediat după ce văzuse la Berlin meciurile din Cupa și demonstrațiile studenților Facultății de Educație Fizică.

Tot Wilhelm Binder a organizat și primele meciuri de handbal cu public pe stadionul central din Sibiu între elevii lui, devenind astfel primul antrenor și primul arbitru din istoria handbalului românesc. A condus la centru ca unic arbitru toate jocurile din primii ani, inclusiv cele de fete de la liceul din localitate.

Alte orașe, în afară de Sibiu, unde au fost organizate echipe de handbal au fost: Brașov, Mediaș, Sighișoara, Agnița, Reșița, Timișoara, Lugoj.

Date importante în istoria handbalului românesc:

–          1928 – se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal.

–          7 aprilie 1933 – se constituie Federația Română de Handbal, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă.

–          7 aprilie 1936 – primul meci internațional al României âmpotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6-4.

–          1934 – primul meci de handbal în sală; a avut probabil loc în Sala Obor.

Beneficiile pentru copiii care practică handbalul organizat sunt numeroase. Ei învață despre aptitudinile fizice, precum și importanța actului de a avea grijă de corpul lor de-a lungul întregii vieți. Handbalul ajută la însuşirea unor aptitudini sociale și interpersonale importante, precum și la conştientizarea valorii muncii susţinute și a persistenței. Într-un cadru organizat, copiii fac mişcarea de care au nevoie pentru a rămâne sanatoși și își dezvoltă obiceiuri cu care vor rămâne pe toată durata veții lor. Handbalul îi ajută de asemenea să înțeleagă și să își dezvolte abilitățile și punctele forte, cum ar fi agilitatea, coordonarea, rezistența sau flexibilitatea. Copiii care practică handbalul au o conştientizare crescută a corpului lor și sunt mai puţin susceptibili de a face lucruri care le pot dăuna la o vârstă fragedă, cum ar fi fumatul, alcoolul sau consumul de droguri. Multe programe de handbal includ noţiuni de nutriţie a tinerilor sportivi, oferindu-le posibilitatea de a afla și mai mute din lucrurile pe care trebuie sau mai degrabă nu ar trebui sa le facă pentru a păstra sănătatea organismului lor. Acesta este un aspect deosebit de important acum mai mult ca oricând, deoarece rata de obezitate la copii este în creştere în fiecare an, în aproape toate părțile lumii. Practicarea handbalului pote ajuta un copil să devină mai încrezător în abilitățile sale. Exersând și muncind pentru a deveni mai buni în orice activitate, nivelul lor de încredere va crește. În timpul acesta încrederea se va extinde și în alte domenii de activitate din afara sportului, precum studiile sau viața personală. Activităţile de grup, cum ar fi handbalul organizat, ajută copiii să se identifice cu un anumit grup – echipa lor, de exemplu – lucru esenţial pentru dezvoltarea personală și socială a unui copil. Cei care nu se simt acceptaţi sau nu au sentimentul apartenenţei la un grup suferă adesea de depresie, anxietate și o lipsă generală de încredere.

Handbalul adună de multe ori copii care provin dintr-o varietate de medii sociale și economice, oferindu-le astfel posibilitatea de a învăța despre diversitate, și oferindu-le, în acelaşi timp, posibilitatea de a-și face noi prieteni. Copii care practică handbalul învață să comunice și să lucreze mai bine cu colegii lor și cu adulții.